Tot anul trecut, constructorul auto a obţinut finanţare nerambursabilă în valoare de 20 milioane lei pentru punerea în funcţiune a unei linie de producţie pentru noua familie de motoare Euro 5, care cuprinde propulsoarele H4 şi H5. Fondurile a fost obţinute prin Programul Operaţional Sectorial «Creşterea Competitivităţii Economice», cofinanţat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională.
Modelul Logan a fost lansat în luna iunie 2004 la Salonul Auto de la Paris, iar în prezent este disponibil în şase versiuni - Logan, Ambiance, Preferance, Laureate, Prestige şi ediţia specială Black Line.
În octombrie 2010, la fabrica din Mioveni a fost produs automobilul Dacia Logan cu numărul un milion.
Automobile Dacia, parte a grupului francez Renault, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri 11,4 miliarde de lei (aproximativ 2,7 miliarde euro), în creştere cu 26,6% faţă de nivelul de 9 miliarde lei obţinut în 2009.
Uzina Dacia a produs anul trecut 341.322 autovehicule, în creştere cu 15% faţă de anul anterior.
Automobile Dacia a solicitat ajutor de stat de 42 milioane lei pentru dezvoltarea noului model Logan
Publicat la 01.05.2011, 11:58:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
