”Astăzi, 20 mai 2024, România, reprezentată de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), şi statul Qatar, reprezentat de Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii (CRA), au semnat un Memorandum de Înţelegere pentru cooperare în domeniul comunicaţiilor electronice. Memorandumul reflectă recunoaşterea de către cele două părţi a importanţei cooperării în domeniul comunicaţiilor electronice şi stabileşte un parteneriat solid în ceea ce priveşte politicile din acest domeniu”, anunţă ANCOM.
Memorandumul a fost semnat de Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele ANCOM, şi Ahmad Abdulla AlMuslemani, preşedintele CRA, în prezenţa prim-ministrului României, Marcel Ciolacu.
Obiectivul principal al acestui memorandum este acela de a stabili cadrul necesar cooperării şi schimbului de informaţii între cele două autorităţi, cu respectarea atribuţiilor ce le revin, în domeniul reglementării şi supravegherii activităţilor din sectorul comunicaţiilor electronice. O atenţie deosebită va fi acordată politicilor referitoare la reglementarea comunicaţiilor prin satelit, inclusiv în ceea ce priveşte monitorizarea frecvenţelor satelitare.
”Cooperarea se va materializa în diferite forme precum acţiuni şi poziţii comune în organizaţiile internaţionale în care cele două instituţii sunt membre, schimburi de experienţă şi bune practici, reuniuni, seminare, cursuri de pregătire şi ateliere de lucru”, precizează ANCOM.

