"Anchetatorii din cadrul Parchetului din Stuttgart au percheziţionat joi dimineaţă sediul Porsche, pe fondul unor suspiciuni legate de tranzacţii cu informaţii privilegiate şi de încălcarea regulilor de comunicare bursieră", a anunţat Porsche într-un comunicat.
"Aceştia au percheziţionat birourile companiei şi au reţinut diferite documente de lucru", a precizat Porsche.
Potrivit ediţiei Der Spiegel ce urmează să apară luni, ce citează un purtător de cuvânt al Parchetului din Stuttgart, apartamentul fostului preşedinte al grupului, Wendelin Wiedeking, şi apartamentul fostului director financiar, Holger Harter, au fost, de asemenea, percheziţionate.
Wiedeking şi Harter au fost demişi în iulie, după preluarea grupului de constructorul Volkswagen.
Potrivit cotidianului Die Welt, ancheta Parchetului din Stuttgart este legată de o serie de informaţii furnizate de Bafin, autoritatea de supraveghere a bursei din Frankfurt, cu privire la aprecierea acţiunilor Volkswagen în octombrie 2008, ca urmare a preluării anuţate de Porsche, situaţie care s-a inversat de atunci.
Titlurile au depăşit atunci preţul de 1.000 euro, Volkswagen devenind cea de-a doua companie din lume din punct de vedere al capitalizării, după Exxon Mobil.
Totuşi, potrivit Der Spiegel, ancheta nu vizează aprecierea din octombrie, ci de faptul că Porsche a încercat în primăvară, "cu ajutorul băncii Maple Bank, să stabilizeze cursul acţiunilor Volkswagen la un anumit nivel, pentru a împiedica noi fluctuaţii periculoase ale cursului".
Astfel de fluctuaţii ar fi putut fi sursa pierderilor masive înregistrate de Porsche, care deţinea deja peste jumătate din acţiunile Volkswagen, precum şi opţiuni, mai adaugă Der Spiegel.
Volkswagen AG, cel mai mare constructor auto din Europa, va plăti circa 3,3 miliarde euro pentru o participaţie de 42% în divizia auto a Porsche, în contextul în care se realizează o fuziune între cei doi producători.
Integrarea Porsche în cadrul grupului Volkswagen se va realiza în 2011, după ce toate cerinţele fuziunii vor fi îndeplinite, au anunţat cele două companii. Volkswagen vrea să emită acţiuni preferenţiale în prima jumătate a anului viitor, ca să poată plăti achiziţia, ce evaluează divizia auto a Porsche la 12,4 miliarde euro.
Directorul executiv al Volkswagen, Martin Winterkorn, a spus că profitul operaţional al noii companii va creşte cu 700 milioane euro annual.
Familiile fondatoare Porsche şi Piech vor rămâne cei mai mari acţionari ai Volkswagen şi landul Saxonia Inferioară va fi al doilea mare investitor.
Autorităţile germane au efectuat percheziţii la locuinţele foştilor directori ai Porsche
Publicat la 23.08.2009, 11:52:55
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
