"Italienii sunt cei care vor suporta toate cheltuielile privind realizarea proiectului, iar pe noi nu ne costă decât terenul pe care-l vom pune la dispoziţie”, a declarat Mircea Moloţ.
În Olbia funcţionează unul dintre cele două aeroporturi private din Italia, iar modelul s-a dovedit extrem de rentabil, ca urmare a dezvoltării tuturor tipurilor de servicii.
„De la magazine, restaurante, bibliotecă, poate chiar şi universitate, până la servicii în domeniul reparării avioanelor. Vom realiza la Deva unul dintre cele mai moderne aeroporturi din zonă, la standard internaţional, care să rivalizeze cu cel din Otopeni. Ba cred că va fi mai ceva decât cel de la Otopeni”, susţine preşedintele CJ Hunedoara.
Aeroportul de la Săuleşti din apropierea Devei va face parte din consorţiul italian de transport aerian, iar de pe aeroportul devean se vor putea face atât transporturi de persoane cât şi de marfă, mai declară Mircea Moloţ. În data de 10 noiembrie, la Deva şi-a anunţat sosirea preşedintele Consiliului de Administraţie al aeroportului din Olbia, care va fi însoţit de o delegaţie de tehnicieni, cu scopul de a efectua primele documentări la faţa locului. Atraşi de facilitatea transportului, 30 de oameni de afaceri din Sardinia şi Toscana şi-au anunţat la rândul lor vizita în judeţ, interesaţi de a investi în agroturism şi pensiuni turistice.
Sursa: NewsIn
Autorităţile hunedorene au decis să construiască un aeroport lângă Deva
Publicat la 01.11.2007, 11:18:34
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



