Purtătorul de cuvânt al agenţiei, Takashi Yokota, a declarat că, în următoarele zile, Japonia ar trebui să se pregătească pentru replici seismice cu magnitudinea de până la 7, ce pot genera noi tsunamiuri.
Potrivit CNN, Japonia a fost afectată de peste 200 de replici după cutremurul de vineri.
Numărul deceselor provocate de seimul din Japonia, a cărui magnitudine a fost revizuită la 9, ar putea depăşi 10.000 numai în prefectura Miyagi, a declarat şeful poliţiei locale.
Numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa sau care sunt date dispărute în continuare depăşeşte 2.000 de persoane, în timp ce bilanţul oficial este de peste 800 de decese, relatează agenţia Kyodo. Numai în prefectura Fukushima 1.167 de persoane sunt date dispărute, iar peste 600 de cadavre au fost descoperite în prefecturile Miyagi şi Iawate, de pe coasta Pacificului.
Guvernele locale nu au putut contacta zeci de mii de persoane şi cel puţin 20.820 de clădiri au fost distruse complet sau parţial în zonele afectate de seism, în timp ce peste 300.000 de persoane au fost evacuate în şase prefecturi.
Circa 180.000 de persoane au fost evacuate din jurul centralei nucleare Fukushima I, după ce unul dintre reactoarele sale a întâmpinat probleme sâmbătă.
Autorităţile japoneze avertizează în legătură cu noi replici seismice şi posibile tsunamiuri
Publicat la 13.03.2011, 11:03:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
Aurul revine spre 4.500 de dolari pe uncie. Băncile centrale cumpără din nou masiv

Piețe financiare
Moderna explodează pe bursă după un progres major în lupta împotriva cancerului. Acțiunile au crescut cu peste 170% într-o singură zi
Piețe financiare
