Termenul de finalizare al autostrăzii era sfârşitul acestui an..
"Vom vedea dacă vor fi respectate termenele, dar, din punctul meu de vedere, nu vor fi respectate până la finele acestui an. Probabil va fi o lucrare care va fi termninată anul viitor şi, sigur, cu consecinţele de rigoare. Penalităţile pe care le aplicăm conform contractului, de 0,05% pe zi până la finalizarea lucrării, se aplică pentru toţi cei care nu respectă termenele", a precizat Boagiu.
Aceasta a mai spus că pe 15 decembrie se va face o evaluare pentru a se stabili cine a finalizat lucrarea la termenul stabilit şi cine nu, iar atunci se va putea stabili cine şi ce penalitate va primi.
"În momentul în care vom putea face bilanţul se va vedea cine este serios şi vrea să lucreze şi cine nu vrea să lucreze", a adăugat Boagiu.
Premierul Emil Boc dădea asigurări, la începutul luni noiembrie, că în primăvara lui 2012 va fi terminată autostrada Bucureşti-Ploieşti. "Cel târziu în primăvara anului viitor, întreaga autostradă Bucureşti-Ploieşti va fi dată în folosinţă, practic este gata în decembrie, cu excepţia unui pod extrem de important şi care, din nefericire, nu va putea fi finalizat. În rest, este gata. Asta înseamnă că în primăvara viitoare, aprilie cel târziu, Bucureşti-Ploieşti e terminată", spunea atunci Boc.
Autostrada Bucureşti-Ploieşti va fi gata abia la anul. Boagiu îi ameninţă cu amenzi pe constructori
Publicat la 29.11.2011, 14:38:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
