De asemenea, a fost modificată şi data de finalizare a Proiectului, de la 31 decembrie 2011 la 31 decembrie 2012, pentru secţiunea Medgidia-Constanţa, iar pentru întregul Proiect, până la 31 decembrie 2013, informează Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI).
Tot miercuri, CNADNR a semnat noul contract pentru "Proiectarea şi execuţia Autostrăzii Cernavodă - Constanţa, tronsonul Cernavodă - Medgidia", iar termenul pentru proiectarea şi execuţia tronsonului de autostradă Cernavodă - Medgidia a fost diminuat de la 24 la 15 luni, deschiderea traficului fiind astfel posibilă în cursul anului 2012, se mai arată în comunicat.
Tronsonul Medgidia-Constanţa va fi finalizat în 2012, după ce, la sfârşitul lunii iulie, a fost deschisă circulaţia pe o cale pe sectorul Murfatlar-Constanţa, iar la finele lunii septembrie se va da drumul şi la a doua cale, precizează MTI.
Amendamentul la contractul de finanţare pentru construcţia autostrăzii Cernavodă-Constanţa a fost convenit de Ministerul de Finanţe şi BEI, la solicitarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Modificarea contractului de finanţare nu este de natură să ducă la modificarea obligaţiilor financiare ale României faţă de BEI, potrivit comunicatului MTI.
Asocierea Astaldi - Max Boegl va executa tronsonul de autostradă Cernavodă-Medgidia, 20,49 km, valoarea contractului fiind de 498,7 milioane lei fără TVA, a anunţat, la începutul lunii, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
Valoarea estimată a contractului pentru tronsonul Cernavodă - Medgidia a fost de 726,2 milioane lei fără TVA, se arată într-un comunicat al CNADNR. Proiectarea va dura trei luni, execuţia 12 luni, la care se adaugă 48 de luni perioada de garanţie.
Finanţarea va fi asigurată de la Banca Europeană de Investiţii, din fonduri de Coeziune de la Comisia Europeană şi de la bugetul de stat.
"Faţă de valoarea contractului de proiectare şi execuţie reziliat cu antreprenorul Colas în valoare de 634.398.435,78 lei fără TVA, noul contract atribuit în urma desfăşurării procedurii de achiziţie publică va costa cu peste 135 milioane lei mai puţin", se arată într-un comunicat al CNADNR.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţa la sfârşitul lunii iulie că opt firme şi asocieri au depus oferte în cadrul licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia tronsonului de autostradă Cernavodă-Medgidia.
Cele opt firme şi asocieri sunt: Asocierea Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL; Asocierea Vega 93 SRL - Selina SRL - Arcada Company SA - Consitrans SRL; Asocierea Astaldi - Max Boegl Cernavodă; Asocierea Tehnologica Radion SRL - Lena Engenharia e Construcoes SA - Pro Cons XXI SRL - Via Design SRL; Monteadriano Engenharia e Construcao SA; Asocierea FCC Construccion - Delta ACM; Aktor SA; Asocierea OHL ZS AS - Sociedade de Construcoes Soares da Costa SA
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a notificat, pe 11 aprilie, firma Colas cu privire la rezilierea contractului pentru proiectarea şi execuţia autostrăzii Cernavodă-Constanţa, tronsonul Cernavodă-Medgidia, şi a anunţat că întreprinde demersuri pentru o nouă licitaţie de atribuire.
Potrivit CNADNR, măsura a fost luată de către Companie ca urmare a refuzurilor repetate ale Colas de a continua execuţia lucrărilor invocând diverse motive pentru a justifica întârzierile şi având în vedere lipsa unei planificări şi mobilizări corespunzătoare, precum şi lipsa aprovizionării cu materiale.
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a declarat recent că în iunie 2012 va fi finalizat şi tronsonul Medgidia-Constanţa din A2, iar între Cernavodă şi Medgidia se va putea circula pe un fir.
Potrivit ministrului, până la sfârşitul anului viitor, Autostrada Soarelui va fi finalizată în totalitate. "Anul viitor vom putea circula pe autostrada către mare, chiar dacă începutul a fost dificil. Părea o misiune de neîndeplinit", a adăugat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii.



