“Dacă lucrurile se tărăgănează şi nu vom semna până la sfârşitul anului contractul pentru Comarnic-Braşov, probabil că o să le transmit că înţelegem că nu îi mai interesează contractul”, a declarat Radu Berceanu. Acesta declara, în urmă cu câteva săptămâni, că mai sunt două trei chestiuni de pus la punct, după care constructorii ar putea lua decizia finală de semnare a contractului. Însă semnarea nu a mai avut loc. “Ei (reprezentanţii Vinci - n.red.) au solicitat ca, în cazul în care, după semnarea contractului, acesta încetează, să ne dea nouă proiectul tehnic pentru autostradă, înainte de începerea lucrărilor, iar noi să-l plătim. Acest lucru însă nu se acceptă”, a declarat pentru Business Standard Adrian Ionescu, director în cadrul Ministerului Transporturilor. Potrivit unor surse din piaţă, suma pe care cei de la Vinci ar putea să o solicite este în jur de câteva zeci de milioane de euro. Responsabilii de la Vinci sunt îngrijoraţi că, în cazul unei schimbări de regim politic, ar putea pierde din nou contractul de concesiune şi cer ca statul să cumpere de acum proiectul.
Companiei i-a mai fost anulat, în 2005, un contract de concesiune. Măsura făcea parte din programul preşedintelui Traian Băsescu, care acuzase în campania electorală că parteneriatul public-privat ar fi fost acordat în mod fraudulos după ce o delegaţie străină de şefi de stat a “venit să-şi ia tainul”. Vinci a pierdut atunci zece milioane de euro, banii investiţi în proiect. Anul acesta însă, Vinci a câştigat din nou un parteneriat public-privat. Contractul de concesiune al autostrăzii Comarnic-Braşov a fost câştigat de consorţiul format din firmele Vinci Concessions SAS, Aktor Concessions S.A., Vinci Construction Grand Projets SAS şi Aktor SA, valoarea totală a acestuia fiind de 1,507 miliarde de euro. Concesiunea presupune ca firmele să construiască autostrada din fonduri proprii, urmând ca de la data când se preia amplasamentul statul să achite pe o perioadă de 26 de ani 180 milioane de euro pe an.
“Faptul că s-ar putea amâna va demonstra probabil că societatea românească nu a ajuns încă la maturitate”, a declarat Radu Dinescu, secretar general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor din România. În opinia lui, dacă în cele din urmă se va semna, va reprezenta, de fapt, o etapă nouă în construcţia de autostrăzi.
Autostrada Comarnic-Braşov este ameninţată iar cu anularea
Publicat la 18.11.2009, 22:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
