”Autostrada muzeu” a crăpat foarte tare
Publicat la 11.09.2019, 05:27:39
Răsturnare de situaţie pe cel mai nou lot de autostradă din România. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a apucat să le execute garanţia constructorilor spanioli înainte de decizia de vineri a instanţei. De asemenea, potrivit unor informații de ultim moment, o porțiune din noua șosea este deja avariată, deși încă nu a fost deschisă circulației.
CNAIR a executat vineri garanţia constructorului lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, înainte de a fi pronunţată decizia Tribunalului Bucureşti prin care se suspenda executarea garanţiei, a declarat pentru ECONOMICA.NET Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al Companiei de Autostrăzi.
Prin urmare, CNAIR va putea demara, în regie proprie, lucrările de decolmatare a şanţurilor și de montare a gardurilor, în vederea deschiderii circulației.
Însă, potrivit unor informații de ultim moment, o porțiune din noua șosea s-a avariat deja, astfel că vor fi necesare lucrări suplimentare pentru ca autostrada să fie deschisă traficului în condiții de siguranță.
În paralel, se va face o expertiză cu un expert independent asupra calităţii acestui lot de autostradă. În urma acestei expertize, se va stabili ce lucrări de reparaţii se impun şi cine le va executa mai exact.
Articolul integral pe ECONOMICA.NET
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
