Abia în 2014, pe bani puțini, CNAIR a lansat licitația pentru actualizarea studiului de fezabilitate, contractul fiind semnat în 2015. Previzibil, s-a derulat anevoios și a fost reziliat în august 2017, documentația completă fiind predată doar pe secțiunile 1 și 5 (adică 43 km din totalul de 123 km), cele mai ușoare (capetele dinspre Sibiu, respectiv Pitești).
Ulterior, printr-un contract atribuit direct, CNAIR a mai făcut un singur foraj în tunelul Poiana (din cele 7-8 cât recomandau specialiștii internaționali în 2013).
Au mai trecut doi ani până când cei din Compania de Drumuri și-au adus aminte de loturile grele de munte și au licitat studiile geotehnice necesare abia în 15.03.2019. Dar cu bună știință au estimat o sumă mult prea mică și nimeni nu a depus vreo ofertă, așa că procedura s-a anulat în 29.05.2019! De atunci, mai adunăm încă 4 luni în care CNAIR a hibernat...”, a spus cei de la Pro Infrastructură.
Singurele lucrări care au demarat pe Sibiu-Pitești sunt pe tronsonul Sibiu-Boiţa, de 13,17 kilometri. Adică pe porțiunea cea mai ușoară. Contractul a fost semnat în data de 14 aprilie 2019 cu austriecii de la Porr pe suma de aproape 613 milioane lei fără TVA.
Autostrada prin munți a intrat în hibernare
Publicat la 30.09.2019, 10:10:13
Asociația Pro Infrastructură susține că au trecut patru luni de la eșecul licitației pentru studiile geotehnice la autostrada Sibiu-Pitești și că de atunci nu s-a mai întâmplat nimic, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a intrat în hibernare.
”La 11 ani de la finalizarea primului studiu de fezabilitate al Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești, tronsoanele grele care taie munții și leagă Transilvania de Muntenia sunt în continuare în aer. Aceste sectoare foarte dificile au fost analizate insuficient în 2008, fapt atestat în 2013 de către experții JASPERS/Halcrow angajați de Comisia Europeană. Spre exemplu, la tunelul Poiana (lung de 1,7 km, cel mai mare de pe traseu) au fost făcute doar două foraje geotehnice în capete. Experții europeni au recomandat întocmirea unui studiu geotehnic profesionist care să ofere o radiografie mult mai detaliată a zonelor de munte străbătute de tuneluri și viaducte complexe.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
