Una dintre aceste variante s-a detașat deja ca preferată de factorii de decidenți ai municipalității, iar primarul general, Sorin Oprescu, spune că lucrarea va fi gata în 2-3 ani, scrie B365.ro.
Soluția Tehnică pentru proiectul “Închidere Inel Median de circulație la zona nord/autostrada urbană – tronsonul Lacul Morii – Sos. Colentina” a ajuns miercuri pe masa arhitecților din Comisia de Urbanism a Primăriei Capitalei pentru consultare. Conform proiectului prezentat în Comisie, așa-numita autostradă suspendată va avea, în cea mai mare parte a traseului său, trei benzi pe sens, în timp ce arterele laterale de legătură vor fi prevăzute cu o bandă pe sens. Citeşte mai mult despre autostrada suspendată a lui Oprescu pe B365.ro
Autostrada suspendată: 3 benzi pe sens, 80 km/h, tunel sub Herăstrău
Publicat la 30.06.2011, 05:50:39
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
