Lipsa unei strategii pe termen lung, costuri supradimensionate şi contracte încheiate în defavoarea statului român. Pe scurt, construcţia de autostrăzi. Cea mai aşteptată de transportatori este Autostrada Transilvania care va avea 415 kilometri şi va uni Braşovul de Oradea.
"Deja după cum ştiţi...CNADR a făcut deja hârtii trimise la Guvern prin care preţul va fi 5,2 miliarde euro în loc de 2,23 miliarde, dar, ca datorită a unor modificări, preţul final va fi de 7,2 miliarde de euro. Adică o să ajungem la 18 milioane de euro pe kilometru într-o zonă de câmpie-deal. Or 18 milioane euro este preţul unui kilometru de autostradă în munte", a spus aseară Radu Berceanu la emisiunea The Money Show, moderată de Radu Soviani.
"Eu zic că cifra de două miliarde de euro mi s-a părut şi atunci destul de ridicată. O autostradă în zonă de câmpie costă cam 5 milioane de euro pe kilometru, în zona de deal 7-8 milioane de euro, iar în zonă de munte 10-15 milioane", a spus şi Norica Nicolai, fost ministru al Lucrărilor Publice, la The Money Show.
Costul iniţial al construcţiei autostrăzii Transilvania era estimat la peste 2 miliarde de euro.
Contractul de proiectare şi de execuţie a lucrărilor a fost semnat în luna decembrie a anului 2003 între Compania Naţională de Autostrăzi şi Bechtel International (USA). În luna februarie a anului 2006, în urma renegocierii contractului, a fost prelungit termenul de finalizare, din decembrie 2012, pentru decembrie 2013.
Autostrada Transilvania: Costurile proiectului se ridică la peste 7 miliarde euro
Publicat la 19.03.2008, 05:09:59
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut
Piețe financiare
