Indicele BET, indicele de referință al BVB care reflectă evoluția celor mai lichide zece companii listate, s-a apreciat, joi, cu 1,06%, față de închiderea din ședința precedentă, ajungând la 7.083,53 puncte. Indicele BET-TR, indicele ponderat cu capitalizarea free floatului a celor mai tranzacționate zece companii listate, a crescut cu 1,05%, până la 8.071,58 puncte. În același timp, indicele BET-FI, cel care reflectă evoluția SIF-urilor, a câștigat 0,12%, ajungând la valoarea de 30.229,46 puncte.
Cap de afiș în clasamentul celor mai mari creșteri de joi de pe BVB este Administrator SAI Intercapital Investment Management, titlurile căreia s-au apreciat cu 15%. Pe poziția a doua se află Retrasib SA Sibiu, cu un avans de 13,99% al prețului acțiunilor, fiind urmată de Mecanica Fină SA București, ale cărei acțiuni au crescut cu 13,81%. Totodată, titlurile Băncii Comerciale Carpatica SA s-au apreciat cu 10,95%, iar cele ale Electroaparataj SA cu 10%.



