Dificultatile cu care incep sa se confrunte aceste piete sunt impactul cresterii aversiunii fata de risc, revigorarea dolarului american, scaderea preturilor marfurilor.
Totusi, dincolo de acest impact negativ, se intrevede si o serie de efecte pozitive. Un astfel de efect ar putea avea loc asupra consumului intern. Datorita intaririi dolarului si, implicit, a deprecierii leului, bancile din Vest, care detin fialiale in Romania, le vor acorda acestor filiale finantari cu dobanzi mai ridicate. Implicit, bancile ar putea mari dobanzile la credite si depozite. Majorarea dobanzilor la creditele in valuta ar putea atrage o temperare a imprumuturilor in valuta. Prin urmare, aceasta temperare a imprumuturilor in valuta, in special in euro, ar putea determina o incetinire si a consumului, consum care a fost, ani de zile, un factor central in amplificarea inflatiei.
“Ma astept la o incetinire a creditelor in valuta, la o incetinire a creditarii, in urma posibilei scumpiri a banilor la care vor recurge bancile din Vest. Este si un efect bun din acest fapt, se tempereaza consumul”, a declarat pentru Business Standard Nicolaie-Alexandru Chidesciuc, senior economist in cadrul ING Bank Romania.
Dar temperarea consumului, in urma posibilei majorari a dobanzilor la credite, nu va fi atat de puternica in comparatie cu un alt factor: normele Bancii Nationale a Romaniei (BNR) privind creditarea. Potrivit altor analisti, impactul majorarii dobanzilor la credite asupra consumului ar putea fi mult mai scazut, in raport cu noile reglementari ale bancii centrale privind creditarea populatiei. “Criza din Statele Unite va contribui la temperarea consumului intern, pe filiera dobanzilor la credite. Criza va continua, probabil, pana la mijlocul anului viitor. Dar cred ca un impact mai puternic asupra consumului va veni din partea noilor norme ale BNR. Acel plafon maximal pentru imprumuturi ar putea conduce la o temperare a creditarii in valuta si, de aici, la o incetinire a consumului. Un alt fapt pozitiv care ar putea aparea in urma situatiei din SUA si, implicit, din zona euro ar putea fi accelerarea relocarilor in statele emergente, cum e si Romania. Costurile sunt, in continuare, mult mai scazute in tarile emergente si cred ca multe companii vest-europene, pentru a ramane competitive, se vor muta in aceste zone, unde costurile cu forta de munca, dar si costurile de productie, sunt mai mici”, a declarat pentru Business Standard Lucian Anghel, economist-sef la Banca Comerciala Romana (BCR).


