Sistemul de rate directe la dezvoltator a apărut din două motive: înăsprirea condiţiilor de creditare la bănci şi scăderea dramatică a ritmului vânzărilor de locuinţe nou construite.
Cele două cauze, cumulate, au condus, treptat, la o regândire a strategiei dezvoltatorilor, mai ales a celor care au construit cu bani împrumutaţi de la bănci şi pentru care lipsa cumpărătorilor însemna riscul intrării în incapacitate de plată.
Beneficiarul final al noii stări de fapt este însă cumpărătorul, care, faţă de situaţia din urmă cu trei-patru ani, are în prezent la dispoziţie mult mai multe opţiuni de plată pentru casa dorită, arată Maria Avramescu, consultant imobiliar al agenţiei Casa Mea. Cei care optează pentru a achita rate direct dezvoltatorului sunt, în general, persoane tinere, care doresc să evite îndatorarea la bancă pe perioade de cel puţin 25 de ani.
Concret, deşi o rată directă la dezvoltator este mai mare decât una achitată la bancă pentru un credit ipotecar, totuşi, în primul caz, perioada de îndatorare este mai mică, iar costurile totale ale împrumutului sunt semnificativ mai scăzute. Citește mai mult pe www.adevarul.ro
Avantajele și dezavantajele ratelor la dezvoltatorii imobiliari
Publicat la 29.11.2010, 21:51:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
