Cu toate acestea, Banca Naţională a României atrege atenţia constant asupra riscurilor la care ne supunem în cazul în care contractăm un credit într-o astfel de monedă. Banca centrală susţine că beneficiarul unui astfel de credit este supus atât riscului de creştere a dobânzii cât şi riscului de schimb valutar.
În cazul dobânzii, majoritatea ofertelor au dobâda variabilă. Asta înseamnă că banca poate modifica dobânda pe perioada de derulare a creditului în funcţie de evoluţia pieţelor financiare interen şi internaţionale.
În acest moment, cel puţin pentru francul elveţian, dobânzile pe plan internaţional sunt în creştere. Banca centrală a Elveţiei a majorat luna trecută dobânda de referinţă şi a anunţat că este posibil să apeleze şi la alte creşteri în perioada următoare.
În concluzie, şi dobînzile la creditele în franci elveţieni pot creşte. În ceea ce priveţte riscul de schimb valutar, trebuie să ţinem cont de faptul că oferta de franci elveţieni şi yeni japonezi este destul de restrânsă pe piaţă, astfel că, în momentul în care va trebui să plătim rata la bancă vom fi la mâna cursului de schimb oferit de bancă.
Avantajele şi dezavantajele creditelor în monede exotice
Publicat la 11.10.2007, 13:56:09
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Secretul longevității? În acest sat, femeile ajung la 100 de ani într-o proporție neobișnuit de mare
Actualitate
Astăzi în istorie, 8 octombrie: FMI avertizează lumea de criza din 2008
Actualitate
Citatul zilei, 8 octombrie 2026: Fii orientat spre țintă, nu spre ego

Actualitate
Energia tranzacționată s-a scumpit cu 41% după opririle reactoarelor de la Cernavodă

Actualitate
