Compania a îndeplinit toate clauzele asumate la privatizare si prin urmare Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a decis scoaterea producatorului de aluminiu de sub monitorizare.
Combinatul Alro Slatina se afla, din 2002, in proprietatea Grupului Marco International, care detine in prezent 85,2% din actiuni, in timp ce Fondul Proprietatea are o participatie de 10%.
ALRO a realizat investitii tehnologice si de mediu de peste 165 de milioane de dolari, în perioada 2002-2005. Investitiile de mediu au depasit 20 de milioane de dolari. Ca urmare, compania a primit autorizatia integrata de mediu pe o perioada de 10 ani.
Clauzele sociale asumate au fost, la rândul lor, respectate, iar compania nu a facut disponibilizari colective si a încheiat contrate de protectie sociala cu sindicatele.
Colegiul Director al AVAS a decis in octombrie anul trecut reducerea perioadei de derulare a obligatiilor contractuale asumate de cumparatorii Marco Acquisitions Ltd. Marea Britanie, Marco International New York, S.C. CONEF S.A. si Marco Industries BV Olanda prin încheierea unui act aditional la contract.
Alro este cel mai important producator de aluminiu primar din Europa Centrala si de Est si singurul producator de aluminiu si aliaje pe baza de aluminiu din România. Capacitatea de productie instalata este de peste 260.000 de tone anual. ALRO este o societate pe actiuni, cotata la Bursa de Valori Bucuresti.


