Colegiul director al AVAS a decis, pe 6 septembrie, ca termenul limită pentru încheierea negocierilor de privatizare să fie amânat cu o lună din cauza faptului că negocierile clauzelor contractuale durează mai mult decât s-a preconizat întrucât casa de avocatură a potenţialului investitor, Boştină şi Asociaţii, trebuie să trimită fiecare decizie spre aprobare managementului ofertantului.
Potrivit aceloraşi surse, negocierile se vor finaliza, până la noul termen, cu semnarea contractului de privatizare între AVAS şi ofertantul Al Arrab Company Ltd.
Valabilitatea ofertelor de vânzare a pachetelor de acţiuni poate fi prelungită, în conformitate cu legea de privatizare 137/2002, care prevede că 'instituţia publică implicată poate decide justificat prelungirea termenului de valabilitate a ofertei de vânzare pentru perioade succesive ce nu pot depăşi 30 de zile fiecare şi care nu pot însuma mai mult de 180 de zile'. AVAS a mai prelungit cu 30 de zile valabilitatea ofertei, la sfârşitul lunii august.
Negocierile de privatizare a societăţii au debutat pe 12 iunie. Al Arrab Contracting Company Ltd, din Regatul Arabiei Saudite, a oferit 2,3 milioane euro pentru pachetul de 62,82% din capitalul social. În cadrul tranzacţiei, compania arabă va trebui să preia datoriile Electroputere de circa 61 milioane euro şi să investească alte 20 milioane euro.
Privatizarea se desfăşoară după metoda negocierii pe bază de oferte finale, îmbunătăţite şi irevocabile, în cadrul căreia ponderea preţului pachetului de acţiuni să fie de 20%. Criteriul principal în evaluarea ofertei este nivelul investiţiilor care se vor face, atât al celor sub formă de capital de lucru, cât şi a celor vizând regruparea activităţilor în primul an de activitate.
AVAS a scos la vânzare 62,82% din capitalul social al Electroputere Craiova, în februarie 2007. La termenul limită de depunere a ofertelor, cinci companii şi-au exprimat interesul pentru privatizarea Electroputere Craiova: A5 Invest SRL Caransebeş, Grup Feroviar Român SA, Vienna International Holding SRL, Al Arrab Contracting Holding SRL, Peeker Atomic Energy System INC Lakewood Colorado. După analiza documentelor de participare, au rămas trei ofertanţi: A5 Invest Caransebeş, Grup Feroviar Român şi Al Arrab Company Ltd.
AL Arrab a rămas singurul ofertant în procesul de privatizare, după ce Comisia i-a eliminat pe ceilalţi doi ofertanţi care nu au îndeplinit condiţiile prevăzute prin dosarul de prezentare şi de legislaţia în vigoare din domeniul privatizării.
Firma Al Arrab Contracting Company Limited este specializată în domeniul lucrărilor de infrastructură, precum şi al construcţiilor de clădiri rezidenţiale, birouri, instituţii de învătământ şi spitale. Compania a realizat proiecte în Iraq, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Bahrain, Etiopia şi Arabia Saudită.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.