AVAS a semnat contractul de privatizare pentru Master SA Bucureşti pentru 22,7 milioane de lei
Publicat la 19.02.2008, 08:39:21
Potrivit sursei citate, ofertantul s-a angajat să realizeze, în termen de doi ani de la transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor, investiţii de dezvoltare în valoare de 2.570.000 de dolari, investiţii de mediu de 5.800 de dolari, respectiv 700.000 de dolari infuzie de capital, în termen de trei luni.
De asemenea, cumpărătorul şi-a asumat menţinerea celor 93 de persoane angajate în societate.
AVAS a primit, până la la data limită, 3 septembrie, două oferte pentru cumpărarea pachetului de acţiuni deţinut la Master SA, din partea consorţiului format din Presum Proiect SA Iaşi şi Asam SA Iaşi şi de la PAS Master şi Rădăcini SA Bucureşti.
Master SA Bucureşti este un institut de cercetare cu activitate în domeniul motoarelor termice cu piston. Este unic producător pentru grupuri propulsie navală specială, iar principalele activităţi ale societăţii (cu pondere peste 15% din venitul total) sunt: cercetarea şi cercetarea aplicativă, precum şi mecanica generală. Compania provine din întreprinderea de stat Institutul Naţional de Motoare Termice, înfiinţată în 1975.
Alături de AVAS, care deţine 66,68% din capitalul social, mai sunt acţionari bănci şi/sau societăţi de investiii financiare cu 33,2747 % şi persoane fizice cu 0,0373 %.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
