Autoritatea pentru Valorificrea Activelor Statului (AVAS) nu a acordat niciun ajutor de stat pe parcursul acestui an, instituţia încă aşteaptă avizul Comisiei Europene (CE) în această problemă, au declarat pentru NewsIn, reprezentanţi ai AVAS.
"În cursul acestui an, AVAS nu a acordat ajutoare de stat, ci doar a achitat ajutoare de stat acordate şi autorizate de către Consiliul Concurenţei înainte de aderarea României la Uniunea Europeană", au spus reprezentanţii AVAS.
Aceştia au spus că AVAS a promovat, la sfârşitul anului trecut, un proiect de act normativ de ajutorare a societăţilor comerciale aflate în dificultate, proiect materializat prin publicarea în Monitorul Oficial a OUG 206 privind măsurile de sprijin financiar acordate de instituţie operatorilor economici din portofoliu, în vederea depăşirii efectelor crizei economice financiare mondiale.
Sursa:NewsIn





