money.ro
Piețe financiaremoney.ro

AVAS nu a acordat ajutoare de stat, de la începutul anului 2009

Publicat la 04.05.2009, 11:15:22

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
AVAS nu a acordat ajutoare de stat, de la începutul anului 2009

"În cursul acestui an, AVAS nu a acordat ajutoare de stat, ci doar a achitat ajutoare de stat acordate şi autorizate de către Consiliul Concurenţei înainte de aderarea României la Uniunea Europeană", au spus reprezentanţii AVAS.

Aceştia au spus că AVAS a promovat, la sfârşitul anului trecut, un proiect de act normativ de ajutorare a societăţilor comerciale aflate în dificultate, proiect materializat prin publicarea în Monitorul Oficial a OUG 206 privind măsurile de sprijin financiar acordate de instituţie operatorilor economici din portofoliu, în vederea depăşirii efectelor crizei economice financiare mondiale.

"Actul normativ va fi urmat de două hotărâri de guvern prin care se vor stabili regulile generale pentru acordarea ajutoarelor de salvare şi pentru ajutoarele de restructurare", au mai spus reprezentanţii AVAS.

Proiectul pentru acordarea ajutoarelor pentru salvare a fost discutat cu reprezentanţii Consiliului Concurenţei, a parcurs procedura de prenotificare a Comisiei Europene (C.E.), care a şi fost aprobată, iar la sfârşitul lunii februarie a fost transmisă notificarea oficială către CE, urmând procedura formală şi, în baza notificării oficiale, proiectul urmează să obţină autorizarea Comisiei.

Măsurile de sprijin financiar care urmează a fi acordate sub formă de credite pe o durată care nu depăşeşte şase luni au o rată a dobânzii cel puţin comparabilă cu cea acordata pentru creditele către societăţi viabile.

De asemenea, sistemul de ajutor de stat de salvare va fi instituit pentru doi ani, respectiv 2009 - 2010 cu posibilitatea prelungirii cu un an în situaţia în care criza economico-financiară mondială se menţine, iar CE aprobă extinderea perioadei înainte de expirarea duratei iniţiale.

Procedura de acordare a ajutoarelor de stat de salvare prevede alocarea de sume în ordinea primirii solicitărilor, urmând ca ulterior AVAS, respectiv Ministerul Economiei, să îndeplinească condiţiile legale pentru plata efectivă a ajutoarelor de stat.

În privinţa proiectului pentru acordarea ajutoarelor pentru restructurare, reprezentanţii AVAS au declarat că acesta a fost elaborat şi discutat cu reprezentanţii Consiliul Concurenţei, iar, în prezent, AVAS este în curs de pregătire a prenotificării către CE.

Măsurile de sprijin financiar acordate sub această formă de ajutor de stat pot fi credite, cu o rată a dobânzii cel puţin comparabilă cu cele acordate pe piaţa bancară pentru creditele către societăţi viabile şi în special cu rata de referinţă adoptată de Comisia Europeană, subvenţii, infuzii de capital de lucru sau capital social, participări la majorarea capitalului social prin transformarea unor creanţe certe, lichide şi exigibile în acţiuni, precum şi sub forma eşalonării unor datorii către AVAS reprezentând creanţe proprii ale AVAS sau creanţe fiscale, comerciale şi bancare preluate spre valorificare de către instituţie.

"Până la această dată au depus solicitări de acordarea de ajutor de stat în baza OUG un număr de nouă agenţi economici din diferite domenii de activitate. Cererile depuse nu au decât caracter informal, motiv pentru care nu considerăm oportun, în acest moment, să le facem publice, mai ales ca se vor lua în analiză numai cererile ce se vor depune după publicarea actelor normative, de către agenţii economici care vor îndeplini criteriile ce vor fi făcute publice cu această ocazie", au spus reprezentanţii Autorităţii.

În cadrul proiectului de salvare s-a propus un buget de 110 milioane de euro, din care 30 milioane euro pentru schema pentru salvarea IMM-urilor şi 80 milioane de euro pentru notificările individuale. Numărul maxim de beneficiari care ar putea primi ajutoare de stat pe schema de ajutor de stat este estimat la 15 agenţi economici.

Bugetul propus pentru proiectul de restructurare se ridică la 490 milioane euro, din care 150 milioane de euro pentru schema pentru restructurare IMM-urilor şi 360 milioane de euro pentru notificările individuale. Numărul maxim de beneficiari care vor putea primi ajutoare de stat pe schema de ajutor de stat este estimat la 50 agenţi economici.

Reprezentanţii AVAS au precizat că ambele bugete sunt aferente perioadei 2009-2010 şi numai circa 33% reprezintă ajutoare de stat care se vor putea acorda în numerar.

Sursa:NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite