"Nici una nu va mai rămâne să nu fie anunţată la privatizare. Este nevoie acută de bani la buget, iar gospodărirea lor costă şi nu ştiu dacă sunt societăţi profitabile. Drumul lor trebuie să se încheie anul acesta", a spus Mircea Ursache.
De asemenea, acesta a ţinut să sublinieze că anul viitor portofoliul de creanţe bancare al AVAS ar putea creşte. "La anul, pe timpul acesta, portofoliul de creanţe bancare al AVAS va creşte. Depinde şi de voinţa politică, dar eu cred că AVAS poate prelua creanţe bancare după încheierea perioadei de criză economică. Experienţa recuperări titlurilor de stat de la Bancorex, care a ajuns la 76%, este o carte de vizită", a adăugat preşedintele AVAS.
AVAS mai deţine în portofoliu 35 de societăţi, unde este acţionar majoritar, şi 376 de societăţi comerciale la care deţine pachete minoritare de acţiuni.
Cele 376 de societăţi comerciale la care AVAS este acţionar minoritar reprezintă un capital social în valoare de 119,6 milioane lei. Astfel, AVAS deţine la 34 de societăţi comerciale pachete de acţiuni cuprinse între 33% şi 50%, la 95 de societăţi comerciale pachete de acţiuni între 10% şi 33%, iar la 247 de companii pachete de acţiuni sub 10%.

