Ioana Alexandra Petrica, fiica inspectorului sef adjunct pe Relaţii de Muncă de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa, Maria Petrica era studentă la Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj şi, aparent o tânără fără nicio grijă.
Potrivit ziarului Adevărul de Seară Constanţa, mama tinerei susţine că aceasta s-a sinucis după ce a văzut producţia 3D "Avatar", film care i-a alimentat depresia prin care trecea în urma despărţirii de prietenul ei.
Producţia lui James Cameron a creat controverse încă din primele ore de la premieră, iar comentariile pro şi contra au început să apară. Toată lumea a recunoscut că Avatar este o adevărată capodoperă, iar încasările au demonstrat-o, dar au exista şi voci care susțineau că filmul poate crea depresie în rândul tinerilor.
"Seara am fost la film, iar dimineaţa când m-am trezit, lumea era atât de gri", spune un tânăr american, în vârstă de 17 ani.
Psihologii sunt primii care au reacţionat negativ şi care i-au îndemnat pe tineri să nu se ducă să vadă filmul lui Cameron. O parte dintre ei susţin că lumea magică pe care o prezintă Avatar şi modul în care sunt înfăţişate personajele o să-i facă pe tineri să devină depresivi şi lipsiţi de optimism.
Citeşte mai departe pe REALITATEA.NET
Avatar a făcut prima victimă în România (VIDEO)
Publicat la 15.01.2010, 05:04:58
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
