money.ro
🔔 Alerte
ActualitateMoney.ro

Avem ministru la Economie. Andrei Gerea a depus jurământul de învestitură în funcție

Publicat la 16.10.2013, 14:29:51

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Avem ministru la Economie. Andrei Gerea a depus jurământul de învestitură în funcție
Urmărește money.ro pe Google News

Andrei Gerea este noul ministru al Economiei. Liberalul a depus miercuri, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură în funcție, în fața președintelui Traian Băsescu.

Șeful statului a semnat miercuri decretul de numire a lui Andrei Gerea în funcția de ministru al Economiei.

 

La ceremonia de învestitură au participat președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, membri ai Guvernului, precum și consilieri ai președintelui Traian Băsescu.

 

Liderul deputaților PNL, Andrei Gerea, îi ia locul la Ministerul Economiei colegului său de partid, Varujan Vosganian. Acesta și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Economiei pe 7 octombrie.

 

El a declarat că a făcut acest gest pentru ''a înlătura orice posibilă ambiguitate sau controversă privind activitatea Guvernului'', în contextul în care solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind începerea urmăririi penale împotriva sa a fost respinsă de plenul Senatului.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite