'Somăm PSD să nu înainteze acest proiect de lege, să renunţe la acest pseudo fond suveran de investiţii, care este o megaescrocherie, care va genera efecte extrem de grave în economia românească şi care practic va priva cetăţeanul român şi statul român de ultimele companii profitabile care mai există în portofoliul statului. (...) Aşa cum am anticipat, este o escrocherie de proporţii, care este pusă la cale de partidul de guvernământ şi care urmăreşte mai multe obiective. Unu: din cauză că au prăduit bugetul pe diferite cheltuieli care au cu totul şi cu totul altă destinaţie decât investiţiile publice, şi aici, repet, pe primele şase luni avem minimum istoric în materie de investiţii publice în ultimii 10 ani', a afirmat Orban, la Parlament, unde s-a întâlnit cu deputaţii şi senatorii liberali.
Potrivit acestuia, 'PSD s-a gândit să susţină unele lucrări de investiţii, pe care nu le fac din bugetul de stat şi pe care nu au nici capacitatea de a le face în parteneriat public-privat prin intermediul acestui aşa-zis Fond Suveran de Investiţii'. 'Obiectivele urmărite de PSD, după părerea mea, sunt foarte clare: să nu mai fie obligaţi să respecte rigorile legislaţiei europene şi româneşti a achiziţiilor publice, să scoată din deficitul bugetar cheltuieli publice care ar trebui finanţate din bugetul de stat. Al treilea lucru pe care îl urmăresc este să prăduiască acţiunile majoritare de la principalele companii profitabile din România', a susţinut liderul PNL.
În opinia sa, 'este evident' că pentru a putea obţine finanţare pentru acest fond, 'Guvernul va pune gaj pentru împrumuturi sau emisii de titluri de valoare acţiunile acestor societăţi, investiţiile fiind făcute în proiecte care nu vor genera profituri, astfel încât să se poată răscumpăra sau să se poată plăti către investitori banii care au fost băgaţi în titlurile de valoare emise de fond'.
'În mod clar, investitorii se vor îndrepta împotriva companiilor ale căror acţiuni deţinute de stat sunt parte din acest Fond Suveran de Investiţii. Rezultatele şi consecinţele vor fi catastrofale pentru companiile româneşti. Avem câteva companii care sunt profitabile - Romgaz, Transgaz, Transelectrica, Electrica, Hidroelectrica şi aşa mai departe. Toate aceste companii, prin Fondul Suveran de Investiţii, vor fi extrem de negativ afectate în funcţionarea lor, vor avea de suferit de pe urma mecanismului total netransparent şi neclar în care vor fi administrate practic acţiunile la acest fond de investiţii şi, cu siguranţă, statul va pierde acţionariatul majoritar la aceste companii ca urmare a tranzacţiilor pe care le vor face cei care vor administra Fondul', a mai susţinut preşedintele PNL.


