Pilotat de unul dintre constructori, aparatul Solar Impulse a decolat miercuri de la baza militară Payerne, din Elveţia, la ora locală 6.51. Pentru un zbor de testare a capacităţii sale de a rămâne în aer atât ziua, cât şi noaptea: celulele sale fotovoltaice urmau să încarce cu energie solară bateriile pentru zborul nocturn. Primul zbor de durată (75 de minute) al Solar Impulse a avut loc pe 7 aprilie.
Avionul are o anvergură a aripilor de 63,4 metri şi are numai 1,6 tone. Aripile sunt acoperite cu 12.000 de celule fotovoltaice, care alimentează patru motoare electrice.
Conceput de Bertrand Piccard şi de inginerul André Borschberg, avionul a fost prezentat pentru prima dată publicului la sfârşitul lui iunie 2009.
Mai multe zboruri fără escală, inclusiv intercontinentale, urmează să aibă loc în 2011. Un tur al lumii va fi organizat ulterior. Constructorii speră să poată scădea greutatea bateriilor solare, pentru ca avionul să poată zbura cu doi piloţi la bord.
Avionul Solar Impulse, exclusiv cu energie solară, a zburat 26 de ore, zi şi noapte
Publicat la 08.07.2010, 12:11:36
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
