Avitech, furnizor de solutii integrate pentru domeniile audio-video, securitate, instalatii electrice, case inteligente ce au la baza echipamente profesionale, a anuntat pentru anul 2008 afaceri de 18,6 milioane de euro, in crestere cu 34% fata de rezultatul obtinut in anul precedent. Cresterea inregistrata a fost insa sub nivelul prognozat initial, de 45%, din cauza nivelului scazut al vanzarilor din noiembrie si decembrie, potrivit reprezentantilor companiei. Pentru anul 2009, Avitech estimeaza o cifra de afaceri comparabila cu cea obtinuta in 2008. “Semnele de destabilizare a climatului economic in perioada urmatoare ne fac sa privim cu rezerva posibilitatea de a inregistra cresteri majore in anul 2009”, a declarat Anton Roescu, Managing director la Avitech. In 2008, cea mai mare crestere a avut-o segmentul sistemelor profesionale de securitate. (G.P.)