money.ro
🔔 Alerte
ActualitateIorga Vlad

Avocat: Năstase are sechestrată suma de 118.000 dolari; vor fi executate şi celelalte persoane

Publicat la 01.02.2013, 13:54:23

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Avocat: Năstase are sechestrată suma de 118.000 dolari; vor fi executate şi celelalte persoane
Urmărește money.ro pe Google News

"Domnul Năstase are sechestrată doar o sumă de 118.000 de dolari, ce va fi executată. Apoi, vor fi executate imobilele celorlalte persoane şi se va vedea dacă se acoperă suma respectivă. De-abia apoi se poate trece la executarea vreunui imobil al domnului Năstase. E cale lungă", a susţinut Ioan Cazacu.


Judecătoria Sectorului 1 a decis vineri executarea silită a lui Adrian Năstase în dosarul în care Inspectoratul de Stat în Construcţii a cerut recuperarea prejudiciului adus statului de fostul prim-ministru şi de ceilalţi inculpaţi din dosarul "Trofeul calităţii", care se ridică, potrivit ISC, la circa 1.400.000 de euro.


"Admite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de BEJ Timnea Vicenţiu-Pascal împotriva debitorului Năstase Adrian, la solicitarea creditorului Inspectoratul de Stat în Construcţii. Încuviinţează executarea silită ce urmează a se efectua în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, potrivit art. 3711 alin. 3 C.proc.civ., pentru suma de 3.337.452,5258 lei datorată de debitor în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentinţa penală nr. 176/30.01.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în dosar nr. 514/1/2009 rămasă definitivă prin Decizia nr. 160/20.06.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosar nr. 2470/1/2012, precum şi pentru cheltuielile de executare. Fără cale de atac, conform art. 3731 C.proc.civ", este decizia judecătorilor.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite