Preşedintele Uniunii Barourilor din România, Călin Zamfirescu şi decanul Baroului Bucureşti, Cristian Iordăneascu, au anunţat joi seară, suspendarea protestului avocaţilor, până în data de 11 noiembrie când Consiliul UNBR va lua în discuţie anularea grevei.
Până în 11 noiembrie va exista un comitet de criză, care va supraveghea modul în care autorităţile reacţionează faţă de practicarea avocaturii clandestine. În data de 11 noiembrie va fi convocat Consiliul UNBR, care va stabili dacă se impune reluarea protestului suspendat joi sau dacă acesta va înceta.
Reprezentanţii UNBR au anunţat că, începând de joi seară, avocaţii vor asigura din nou asistenţă la procese. Ei au declarat că, UNBR a transmis barourilor din toată ţara decizia de suspendare a protestului şi a cerut decanilor şi consiliilor barourilor să monitorizeze activitatea de asistenţă şi reprezentare juridică desfăşurată la instanţe, parchete şi poliţie, "în scopul asigurării respectării legii şi împiedicării practicării avocaturii clandestine".
Calin Zamfirescu a adăugat că, decizia luată joi, a ţinut cont şi de "declaraţia doamnei procuror general, care a criticat tergiversarea plângerilor depuse de UNBR de la începutul lui 2004".





