Sărbătoarea Sfântului Dumitru este asociată cu moartea naturii, cu sosirea iernii și a frigului.

Conform datinei, Sfântul Dumitru este omologul Sfântului Gheorghe și de asemenea, Sfântul Dumitru este patronul păstorilor și garantul soroacelor.

La Sfântul Dumitru căldura intră în pământ și gerilă începe să-și arate colții. Dacă Sfântul Gheorghe are grijă ca la ziua lui să fie codrul înverzit, Sfântul Dumitru are grijă să-l facă negru, adică să-l desfrunzească.

Ziua Sfântului Dumitru este o zi a soroacelor pentru slujbe, se împarte mâncare si se slobod sărindarele. Femeile duc mâncarea la biserică și dau de pomană celor trecuți în neființă.

Un alt obicei al zilei de Sfântul Dumitru se întâlnește în Dobrogea. Mai mulți flăcăi se întrunesc la o casă, de unde pornesc apoi prin sat cântând din fluiere și cavale, între ei se află și un fecior îmbrăcat ca o cadâncă, astfel capătă bacșișuri. Obiceiul se mai numește și “datina Saiegiilor”.

Tot în această zi sfântă , de Sfântul Dumitru, se tunde coama cailor până la trei ani, ca să aibă păr frumos.

Se mai spune,  în tradiția românească, că cei care vor păzi cu sfințenie această sărbătoare, de Sfânt Dumitru, vor fi feriți de boli sau lovituri.

La Sâmedru, se zice din bătrâni, că oamenii morți (în morminte) se fac muroni, vârcolaci, strigoni și, ieșind din pământ, nepăciuiesc pe cei vii.

De sărbătoarea Sfântului Dumitru, sau Sâmedru, există și superstiții legate de vreme și de iarna ce va urma, dintre care:

Zilele Sfinților Dumitru sunt ultimele sărbători importante ale toamnei, sărbători care, după superstiții pastorale, marchează începutul iernii.