Azomureş a raportat un câştig de peste 132 de milioane de lei în primul semestru al anului
Publicat la 11.08.2008, 14:55:49
Azomureş a raportat la şase luni rezultate spectaculoase datorită preţului în creştere al îngrăşămintelor: un profit de peste 132 de milioane de lei la o cifră de afaceri de aproape 600 de milioane de lei. În aceeaşi perioadă din 2007, combinatul de îngrăşăminte avea pierderi de peste 6 milioane de lei.
De altfel, Azomureş şi-a depăşit de mai bine de două ori profitul bugetat pe acest an în contextul în care mediul internaţional a fost unul extrem de favorabil. Criza cerealelor a dus la o cerere ridicată de îngrăşăminte chimice iar Azomureş este cel mai mare producător de îngrăşăminte din ţară. Încă din primul trimestru al acestui an, combinatul a înregistrat un profit ridicat, de 55 de milioane de lei, care a continuat să urce în trimestrul II cu încă 40%, depăşind 132 de milioane de lei.
Titlurile combinatului au fost vedetele anului pe BVB. Acţiunile au o creştere semnificativă de 340% faţă de cotaţia la care au închis anul trecut. La ultima cotaţie, de 87,5 bani, Azomureş are o valoare de piaţă de peste 129 milioane de euro, de aproape trei ori şi jumătate mai mare ca la începutul anului.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
