money.ro
🔔 Alerte
Actualitatemoney.ro

Azomureş (AZO) trimite în şomaj tehnic lucrătorii de la alte două secţii

Publicat la 18.05.2009, 16:47:11

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Azomureş (AZO) trimite în şomaj tehnic lucrătorii de la alte două secţii
Urmărește money.ro pe Google News

Conducerea Sindicatului „Alternativa 2002” din Azomureş a anunţat, luni, că, în urma unei întâlniri cu patronatul, s-a convenit ca muncitorii care lucrează la secţiile NPK şi Amoniac să intre în şomaj tehnic începând cu 20 mai, transmite NewsIn.

"Este vorba de aproximativ 600 de angajaţi afectaţi de această măsură, aici intrând şi cei 150 de muncitori care au fost trimişi în şomaj tehnic şi sunt deja acasă de câteva săptămâni. Cifra poate să fluctueze, pentru că mai rămân cei de la întreţinere şi specialiştii, iar dacă aceştia intră în concediu legal sau medical sunt chemaţi de acasă cei din şomaj. De aceea nu putem spune o cifră exactă, dar afectaţi sunt toţi cei care lucrează la aceste secţii. Măsura de şomaj tehnic se preconizează să se întindă până în 31 iulie, dacă nu se primesc mai devreme comenzi”, a declarat Maria Dăndărău, secretarul general al CNSLR Frăţia Mureş, la care este afiliat sindicatul din Azomureş.

Sursa: NewsIn

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite