Băiatul din imagine are doar 29 de ani şi deja face 300.000 de euro, după ce i-a venit o idee extrem de simplă
Publicat la 18.07.2016, 13:22:20
Ideea a apărut dintr-o frustrare. Tânărul spune că era obişnuia să iasă foarte des în oraş şi întâmpina multe dificultăţi când venea vorba de alegerea unui produs. De ce? Pentru că în meniurile restaurantelor încă se regăsesc produse pe care nu le mai au, preţuri şterse sau modificări cu pixul.
“Atunci am realizat că este nevoie de flexibilitate, aşa s-a născut ideea de meniu digital. În doar 8 luni am dezvoltat soluţia prin care toate aceste probleme să dispară dintr-un click. Menuo.ro este cel mai nou start-up”, povesteşte Concindău. Menuo.ro a fost lansat în aprilie 2016 şi oamenii au fost destul de receptivi faţă de noul concept, astfel primul client a apărut după primele trei zile.
În prezent, întreprinzătorul colaborează deja cu 10 restaurante din ţară şi este în discuţii avansate cu multe altele. Până la sfârşitul anului vrea să lucreze cu 1.000 de locaţii. “Pe termen mendiu sau lung situatia se schimbă mai ales că suntem în discuţii avansate cu diverse agenţii de consultanţă în business din Franţa, Spania, Italia şi Marea Britanie pentru a implementa soluţia la nivel european. Ne dorim să implementăm în cel puţin 10.000 de locaţii în Europa pâna la finele anilor 2019-2020”, susţine Concindău.
mai multe, pe capital.ro
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Mașină nouă sau second-hand: care este costul real după cinci ani?

Actualitate
Radu Mazăre și-a mai luat două plaje în Madagascar. Fostul primar și-a transformat resortul în „eco-lux”

Actualitate
WARO – Watching Romania aduce la București prima ediție a unui eveniment internațional dedicat orologeriei independente

Actualitate
Forța capitalului românesc! Top 100 companii antreprenoriale din România. Cine sunt cei mai puternici oameni de afaceri

Actualitate
