"Din punct de vedere al consumului de energie, a apărut o îmbunătăţire. Cel mai mare impact l-a avut vremea. Consumul de electricitate din România a crescut numai în primele două saptămâni din ianuarie cu 8% faţă de anul precedent. Ceea ce înseamnă că, pe un orizont de o lună jumate, avem o creştere de 4% faţă de perioada similară a anului trecut. Din pacate aceste condiţii nu vor rămâne pe o perioadă lungă de timp. Noi prevedem o scădere a consumului şi, probabil, o sa ne situăm la nivelul anului anterior în primele şase luni", a spus Băicuşi
La nivelul anului trecut vor rămâne şi investiţiile, spune directorul Transelectrica. Peste 60% vor fi realizate prin credit bancar, iar restul din surse proprii.
"Cifra pe care o prevedem noi este în jur de 400 de milioane pentru investiţii majore, dintre care 100 vor veni din taxa de racordare. (...) Noi vom continua oricum programul de investiţii început de ani de zile. Nu ne abatem de la acest program. Vom pune un accent mult mai mare pe partea de integrare a resurselor regenerabile în sistem. Ar fi o mare provocare pe care o s-o aibă Transelectrica. În anumite zone trebuie să creştem densitatea resurselor energetice, vom deschide noi interconectari cu vecinii noştri. Să investim în noile provocari care vor veni", a adăugat Băicuşi.
Băicuşi, Transelectrica: Consumul de energie nu va depăşi nivelul înregistrat în 2009 (VIDEO)
Publicat la 16.02.2010, 17:18:32
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
