Banca Comercială Carpatica se împrumută 10 milioane de euro de la Fondul European pentru Europa de Sud-Est. Fondurile obţinute vor fi folosite pentru susţinerea creditelor imobiliare şi ipotecare.
Suma maximă a unui împrumut ce va fi acordat de bancă din aceste fonduri este de 100.000 euro, iar perioada de creditare maxim 35 ani. Fondul European pentru Europa de Sud – Est este o societate
financiară de investiţii având ca printer investitorii instituţionali pe IFC, BERD, Guvernul German, Guvernul Elveţian şi Guvernul Austriac.
Banca Comercială Carpatica se află în negocieri şi cu alte instituţii financiare si bănci de dezvoltare internaţionale în vederea contractării de noi linii de finanţare dedicate susţinerii IMM-urilor din România.
Lidia Focşan, corespondent The Money Channel la BVB



