Anul trecut BCR a acordat cu 22% mai multe credite. Valoarea acestora este de aproape 11,2 miliarde de euro, în ciuda încetinirii generale a creditării din ultimul trimestru la nivelul întregului sistem bancar din România.
Conducerea BCR precizează că banca are o politică de creditare sănătoasă, chiar conservatoare, iar acest lucru i-a adus băncii un câştig de 0,4% pe partea de cotă de piaţă. Astfel, banca se menţine pe primul loc în topul băncilor româneşti, cu active totale de 16 miliarde de euro.
Împrumuturile în monedă naţională au o pondere importantă în portofoliul BCR, 48% fapt ce arată, potrivit conducerii, o structură bine echilibrată. BCR a acordat credite în valută doar în EUR şi USD. Portofoliul de credite corporative reprezintă 47% din totalul creditelor acordate clienţilor, în timp ce creditele pe segmentul retail reprezintă 53%.
Anul trecut, depozitele atrase de BCR au crescut cu 10,2 % faţă de anul precedent, ajungând la 8,3 miliarde de euro.



