”Trei noi membri se vor alătura Consiliului de Administraţie al Euroins Insurance Group (EIG), parte a grupului Eurohold. Aceştia sunt Todor Danailov, Kremena Pateva şi Prasun Singhal. Decizia privind noii membri a fost deja înaintată spre aprobare Comisiei de Supraveghere Financiară (FSC), după care va fi votată de acţionari şi înregistrată în Registrul Comerţului din Bulgaria”, informează grupul.
În urma înregistrării, Consiliul de administraţie va fi format din şase membri în total. Noii membri se vor alătura lui Assen Christov, Kiril Boshov şi Jeroen van Leeuwen, care fac parte în prezent din consiliu.
Prasun Singhal este reprezentantul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), care a achiziţionat o participaţie minoritară de aproximativ 10% din EIG în octombrie 2021. În prezent, el este director asociat în cadrul echipei Private Equity a BERD, la sediul central al băncii din Londra. Prasun Singhal are peste 15 ani de experienţă în sectorul asigurărilor. În trecut a fost vicepreşedinte al Barclays Investment Bank şi al diviziei de investiţii bancare a Citigroup. Prasun Singhal are un MBA la New York University, Stern School of Business din SUA şi o diplomă de licenţă în inginerie electrică de la Indian Institute of technology din Delhi.
Todor Danailov este şeful departamentului de reasigurări al EIG şi lucrează pentru acest grup de peste 20 de ani. A trecut prin toate nivelurile activităţii de reasigurare a companiei şi a fost şi membru al Consiliului de Supraveghere al Euroins Bulgaria. Todor Danailov a fost membru al Consiliului de administraţie al Biroului Naţional al Asiguratorilor de Autovehicule din Bulgaria. Are un master în asigurări şi ştiinţe actuariale de la Academia de Economie "D.A. Tsenov" - Svishtov.


