Noile rezultate publicate miercuri sunt net inferioare ultimelor estimări făcute de Fondul Monetar Internaţional (FMI) care vorbea, în octombrie 2007, de o creştere a produsului intern brut mondial cu 4,8% în 2008.
În ceea ce priveşte Statele Unite ale Americii, cele două instituţii înfiinţate la Bretton Woods au avut aceleaşi estimări: o creştere cu 1,9%.
Banca Mondială a considerat că produsul intern brut la nivel global a crescut cu 3,6% în 2007, vorbind de o revenire a creşterii în 2009 (de 3,6%) datorită dinamismului ţărilor emergente, ce compensează slăbiciunea ţărilor dezvoltate.
"La nivel global, creşterea economică în ţările cu economii emergente este aşteptată să scadă moderat în cursul următorilor doi ani", a precizat directorul grupului de studiu asupra perspectivelor de dezvoltare, Uri Dadush.
Experţii Băncii Mondiale au enumerat riscurile asupra economiei mondiale: "deprecierea dolarului, posibilitatea unei recesiuni în Statele Unite ale Americii şi volatilitatea în creştere a pieţelor financiare".
Potrivit acestora, "turbulenţele vor persista pe piaţa internaţională a creditelor până la sfârşitul anului 2008". Băncile trebuie totodată "să poată suporta costurile", iar efectele lor asupra consumului, motorul principal al economiei americane, "rămân limitate".
Zona euro este de asemenea afectată: creşterea economică va pierde peste jumătate de punct procentual, ajungând la 2,1% în 2008, urmând să crească la 2,4% în 2009, arată Banca Mondială. Creşterea economică în Japonia va scădea sub pragul de 2%, la 1,8% în 2008, crescând cu 2,1% în 2009.
Banca Mondială a subliniat rolul jucat de către ţările în curs de dezvoltare. Acestea trebuie să cunoască o creştere de 7,1% în 2008, faţă de media de 2,2% în ţările dezvoltate.
"Pe plan comercial, creşterea importurilor în ţările în curs de dezvoltare susţine creşterea economică mondială", a explicat co-autorul raportului, Hans Timmer.
"Prin urmare, cum dolarul scade, exporturile americane explodează, ceea ce contribuie la eliminarea deficitului curent al Statelor Unite ale Americii şi la atenuarea dezechilibrelor mondiale", a adăugat acesta.
Banca Mondială, a cărei funcţie principală este lupta împotriva sărăciei şi susţinerea dezvoltării economice, a publicat acest raport anual de recomandări specifice la cererea ţărilor din Sud, incitate de ameliorarea capacităţilor lor de integrare economică şi utilizarea tehnologiei.
"Dezvoltările tehnologice au fost cu 50-60% mai rapide în statele cu economii emergente decât în ţările dezvoltate la începutul anilor 1990 şi după anul 2000", a precizat economistul Băncii Mondiale, Andrew Burns.
"Ţările în curs de dezvoltare au în continuare un drum lung de parcurs, deoarece nivelul de tehnologie pe care îl folosesc reprezintă doar un sfert din cel folosit în statele dezvoltate", a adăugat acesta, făcând referire la cazul Braziliei, Indiei şi Chinei.
Sursa: NewsIn
Banca Mondială anunţă o încetinire a economiei mondiale în 2008 şi riscul unei recesiuni în SUA
Publicat la 09.01.2008, 08:15:59
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
