Banca Mondială: infecțiile rezistente la antibiotice amenință economia mondială
Publicat la 20.09.2016, 03:35:06
Potrivit unui studiu publicat luni, în prima zi a Adunării Generale a Națiunilor Unite, în cel mai pesimist scenariu rezistența microbiană la antibiotice ar putea provoca o scădere de 5% a Produsului Intern Brut în țările cu venituri reduse și ar arunca 28 de milioane de persoane în sărăcie până în 2050. În plus, spre deosebire de criza financiară din 2008, nu ar exista posibilitatea unei reveniri ciclice pe termen mediu deoarece impactul costisitor al rezistenței microbiene la antibiotice ar persista.
"Amploarea și natura acestei amenințări economice ar putea anula progresele realizate în domeniul dezvoltării economice și ar putea să ne îndepărteze de obiectivele vizând eradicarea sărăciei extreme și de creștere a prosperității. Trebuie să acționăm rapid pentru a evita o criză potențială", a declarat președintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim.
Raportul Băncii Mondiale se bazează pe prognozele economice ale instituției pentru perioada 2017-2050. Conform concluziilor raportului, până în 2050 PIB-ul global ar putea scădea cu cel puțin 1,1%, conform scenariului unui impact redus al rezistenței microbiene la antibiotice, și cu 3,8% conform scenariului unui impact ridicat. De asemenea, potrivit raportului, cheltuielile mondiale cu sănătatea ar putea înregistra o creștere cuprinsă între 300 și 1.000 miliarde de dolari pe an până în 2050, în funcție de diferite scenarii. Fermierii din întreaga lume ar fi și ei afectați, Banca Mondială estimând că până în 2050 producția globală de carne urmează să scadă cu 2,6% până la 7,5%, dacă problema infecțiilor rezistente la antibiotice nu va fi rezolvată.
Apariția bacteriilor rezistente la medicamente a fost provocată, parțial, de utilizarea crescută a antibioticelor în tratamentul oamenilor și șeptelurilor. Potrivit Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), anual sunt utilizate 60.000 de tone de antibiotice în industria creșterii animalelor, un număr care va crește ca urmare creșterii cererii pentru produse de origine animală.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Sănătate
Dr. Bogdan-Dimitrie Niculae lansează primul manual dedicat complicațiilor procedurilor estetice: „În dermatologia corectivă, frumusețea nu poate fi separată de siguranță!

Sănătate
Prevenția, pe primul loc. Controale cardiovasculare regulate pentru europeni, de la tensiune la colesterol

Sănătate
Europa are nevoie de un milion de medici și asistente în următorii ani. AI nu va putea înlocui personalul sanitar

Sănătate
Tratamentul în străinătate ar putea deveni mai accesibil pentru români. Ce pregătește Europa
![[P] Aleze absorbante pentru incontinență: cum alegi produsul potrivit pentru un confort real](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1787897449276-4kv5shig3ns.jpg&w=1920&q=75)
Sănătate
