Banca Mondială şi-ar putea schimba preşedintele
Publicat la 13.04.2007, 09:55:38
Consiliul Director al Băncii Mondiale s-a reunit vineri, pentru a analiza promovarea dubioasă a Shahei Riza, amanta preşedintelui BM, Paul Wolfowitz, relatează Reuters. Conducerea instituţiei va lua o decizie rapidă în acest sens, mai precizează Reuters.
Într-o declaraţie, board-ul Băncii Mondiale spune că Wolfowitz a semnat promovarea şi mărirea de salariu ale Shahei Riza fără a trece pe la Comisia de Etică sau pe la preşedintele Consiliului Director al instituţiei. Promovarea a avut loc la scurt timp după ce Wolfowitz a devenit preşedintele BM în 2005.
Wolfowitz şi-a asumat întreaga responsabilitate pentru promovarea prietenei sale şi şi-a cerut scuze joi, spunând că a greşit prin modul în care a gestionat situaţia. Cu toate acestea, preşedintele BM şi-a dat circumstanţe atenuante, precizând că era încă nou în funcţie şi nu era pe deplin familiar cu procedurile.
Wolfowitz a fost numit în funcţia de preşedinte al Băncii Mondiale în 2005, de către preşedintele SUA, George W. Bush, renunţând la o funcţie importantă deţinută la Pentagon. Wolfowitz este cunoscut ca unul dintre artizanii războiului din Iraq.
Săptămâna trecută, liderii sindicatului salariaţilor BM au cerut demisia lui Wolfowitz, spunând că este imposibil pentru o instituţie, a cărei misiune este să lupte împotriva sărăciei pe Glob, să continue cu preşedintele actual.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
