Banca Transilvania şi-a transformat Reprezentanţa Bucureşti în centru regional, care va coordona activitatea celor 50 de sucursale şi agenţii pe care instituţia le are în oraş, şi a planificat să mai deschidă cel puţin zece unităţi în capitală în acest an, a informat, luni, un comunicat al băncii.
Cele 50 de unităţi ale băncii din Bucureşti au 135.000 de clienţi, atât persoane fizice, cât şi companii mici sau mari. Banca Transilvania este prezentă în toate cartierele capitalei şi în cele mai importante zone comerciale, potrivit comunicatului instituţiei.
"În ultimul an de zile ne-am dublat reţeaua în Bucureşti, ajungând pe locul cinci ca număr de unităţi", a declarat directorul executiv pentru Bucureşti al instituţiei, Andrei Dudoiu. Banca Transilvania, a cincea ca mărime de pe piaţa românească, are în prezent 350 de unităţi. Banca deţinea active în valoare de 8,08 miliarde lei (2,39 miliarde euro) la sfârşitul anului trecut şi controla 4,69% din piaţa bancară românească. Instituţia financiară a încheiat anul 2006 cu un profit net de 120,2 milioane lei, cu 21% mai mare faţă de anul anterior.
Sursa: NewsIn





