Astfel, în cazul depozitelor în lei, noile dobânzi se situează între 13% şi 13,50% pe an, în funcţie de tipul depozitului şi de scadenţă.
În cazul depozitului Contul de Economii, dobânzile anuale s-au modificat şi se plasează în intervalul 12,50% şi 14%, în funcţie de suma economisită.
Totodată, Banca Transilvania a coborât dobânda pentru depozitul Anotimpuri de la 13,50% la 13,25% pe an, pentru depozitul 210 zile de la 13,75% la 13,50%, pentru depozitul pe 18 luni de la 12% la 11,75%, iar pentru cel pe 24 de luni de la 11,5% la 11,25% pe an, se arată în comunicatul băncii.
La depozitul Kid Cont în lei, Banca Transilvania practică o dobândă de 13,25% pe an, iar pentru acelaşi depozit constituit în euro, banca plăteşte o dobândă de 5,5% pe an.


