Bancherii au adoptat o pozitie comuna impotriva BNR
Publicat la 29.05.2007, 12:54:34
Bancherii se întâlnesc marţi cu reprezentanţii Băncii Naţionale a României, pentru a discuta despre întârzierea cu care banca centrală aprobă noile reguli de creditare. Dintre cele 18 bănci care au depus dosare, doar 2 au primit până acum undă verde la credite relaxate. Din acest motiv bancherii au hotărât să adopte o poziţie comună împotriva BNR.
Pe lângă grăbirea procesului de aprobare a normelor, bancherii mai solicită Băncii Naţionale, în schimbul monitorizării atente a procesului de creditare, să renunţe la avizarea documentelor. În replică, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că este exclus ca BNR să renunţe la avizarea normelor după care băncile pot acorda credite.
Şeful Băncii Centrale a precizat, însă, că instituţia pe care o conduce va face tot posibilul pentru a grăbi aprobarea dosarelor. Isărescu a precizat că banca centrală nu poate renunţa la prudenţă şi a avertizat populaţia că noile credite nu sunt mai avantajoase, fiindcă sunt mai scumpe. Potrivit noilor norme, băncile pot acorda credite ipotecare fără avans şi pot accepta un grad de îndatorare mai mare.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
