Comunitatea bancară va urmări cu atenție procesul înființării Tribunalului specializat care ar putea primi și competența de soluționare a clauzelor abuzive și își exprimă disponibilitatea de a sprijini eforturile autorităților pentru buna organizare și funcționare a acestuia, se arată într-un comunicat de presă al Asociației Române a Băncilor (ARB).
'Asociația Română a Băncilor (ARB) a luat notă de decizia Guvernului de a nu amâna intrarea în vigoare, de la 1 octombrie 2013, a dispozițiilor art.12 și 13 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, astfel cum au fost modificate prin Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă și de comunicatul de presă al Ministerului Justiției privind înființarea unui Tribunal specializat la nivelul municipiului București în domeniile societăți, registrul comerțului, concurență neloială, insolvență și care ar putea primi și competența de soluționare a acestei categorii de cauze', se arată în document.
Potrivit acestuia, în condițiile în care comunitatea bancară va ajunge la concluzia că nu se creează cadrul protejării, în egală măsură, a intereselor clienților și instituțiilor de credit, Asociația Română a Băncilor va continua să susțină și să promoveze propunerile inițiale ale sistemului bancar, astfel încât instanța de recurs să fie Înalta Curte de Casație și Justiție.



