In fapt, legea permite infiintarea bancilor de credit ipotecar, devenind astfel posibila si refinantarea sistemului de creditare pentru locuinte, prin intermediul emisiunilor de obligatiuni garantate cu ipoteca pe viitoarea locuinta. Diferentele dintre o banca comerciala si una specializata pe creditul ipotecar sunt mai multe, constand atat in sistemul de organizare (bancile de credit ipotecar nu pot atrage depozite banesti), cat si de management al riscurilor, mai eficient in cazul bancilor specializate pe creditul ipotecar. Potrivit noilor prevederi, ipoteca se poate inscrie si pe un bun care nu exista fizic.
Astfel, bancile ipotecare vor emite un numar de obligatiuni prin care se vor obliga la plata unui venit cert celor care investesc in obligatiuni. Ambele parti au de castigat: companiile de credit ipotecar isi asigura finantare, iar cumparatorii intra in posesia unor hartii de valoare, pe care le pot valorifica fie pe bursa, fie prin rascumpararea emitentului. Unele state acorda obligatiunilor ipotecare regimuri fiscale preferentiale, considerand constructia de locuinte ca domeniu prioritar. In tarile nordice, circa 90% dintre creditele ipotecare sunt acordate prin intermediul bancilor specializate, finantarea fiind integral acoperita prin obligatiuni ipotecare. In Franta, potrivit datelor oficiale, finantarea se face cu ajutorul populatiei si foarte putin prin obligatiuni. Tarile intrate in cel mai recent val in UE practica sistemul de finantare de pe piata de capital de circa cinci ani. Potrivit European Mortgage Federation, 42% din total credite ipotecare sunt oferite in Europa prin banci comerciale universale, 15% prin banci de credit ipotecar, 16% prin banci de economii si numai 3-5% prin banci de economisire si creditare in sistem colectiv.
