Băncile austriece dau test în Est

Să ne aducem aminte!

Totul a început pe data de 17 februarie, când agenţia de rating Moody’s a atras atenţia asupra pericolelor la care sunt expuse băncile occidentale cu prezenţă masivă pe această zonă. Panica a cuprins rapid pieţele financiare, iar undele de şoc au fost resimţite până peste ocean. Nu au avut de suferit doar cotaţiile bancare sau indicii bursieri. Pe fondul temerilor legate de o posibilă contagiune la nivelul zonei euro, investitorii s-au refugiat pe dolar, abondonând moneda unică europeană, care se deprecia cu aproape 1,5%. Scenariul era perfect. Băncile care s-au aventurat în “Estul Sălbatic” au dat de greu. Constrânse de împrejurări, susţinerea subsidiarelor din zonele vulnerabile ar putea fi una selectivă, considerau pe atunci specialiştii agenţiilor de evaluare. “Victimele” identificate erau, în primul rând, creditorii din Austria, Italia, Franţa, Germania, Belgia şi Suedia. Victima predilectă însă era Austria. Acest lucru s-a resimţit instantaneu în evoluţia cotaţiilor Erste şi Raiffeisen International care, în acea şedinţă fatidică, se prăbuşeau la Viena cu 12,2%, respectiv 9%. Spre deosebire de celelalte state vestice, economia Austriei părea cea mai vulnerabilă sau, mai degrabă, “supraexpusă”, termenul preferat de anumiţi analişti în perioada imediat următoare.

Atenţionările Moody’s au reprezentat însă doar preambulul unei avalanşe de rapoarte negative, care, în următoarele două luni, au luat cu asalt agenţiile de ştiri. În linii mari, mai toate prevesteau acelaşi lucru: implozia economiilor regionale şi efectele potenţial devastatoare asupra creditorilor est-europeni. Dacă cei care au anticipat turbulenţele din pieţele dezvoltate pot fi număraţi pe degetele de la o mână, de data aceasta părea că nimeni nu doreşte să piardă avanpremiera următorului episod al crizei.

Noua zonă subprime din Europa

Omogenizarea economiilor regionale la nivel de percepţie dădea mari bătăi de cap guvernelor, iar sindromul “bărcii comune”, în care, alături de Belarus şi Ucraina, se regăseau şi state precum România, nu a dispărut nici acum în totalitate. Sub imperiul momentului, la sfârşitul anului trecut, Herbert Stepic, şeful Raiffeisen International, cerea autorităţilor de la Bucureşti un pachet de sprijin de 5 mld. euro, destinat sectorului bancar, după model occidental. Involuntar, asemenea poziţii amplificau sentimentul negativ (câteva miliarde s-au dat ulterior, ce-i drept, însă banii nu au curs de la stat înspre bănci, ci invers). Regiunea devenise brusc “noua zonă subprime a Europei, din care toţi vor să fugă” (Lars Christensen, Danske Bank), iar analogiile cu soarta creditorilor subprime din America erau implicite. Posibilitatea supraexpunerii Austriei a stârnit, de asemenea, dezbateri ample. Analiştii avansau o gamă largă de procente, referitoare la expunerea estică a băncilor raportată la PIB-ul naţional. Mai exact, între 55% şi 100%, în funcţie de metodologia de calcul şi de apartenenţa băncilor la alte grupuri internaţionale.

Laureatul Premiului Nobel, Paul Krugman, chiar a invocat riscul intrării în incapacitate de plată, ceea ce a generat o reacţie dură din partea ministrul de Finanţe austriac, Joseph Proell.

Cu două luni înainte de disputa cu economistul american, Proell s-a văzut însă nevoit să se lanseze într-un turneu de lobby la nivel european pentru a se asigura că atât Bruxelles-ul, cât şi autorităţile din regiune iau toate măsurile pentru susţinerea stabilităţii financiare şi, implicit, a băncilor austriece.