Băncile care nu informează clienţii de mărirea dobânzilor pot fi date în judecată
Publicat la 22.10.2008, 12:27:31
Se întâmplă frecvent să observăm că rata lunară creşte de la o lună la alta. Motivul: dobânda care se majorează. Mai grav, clienţii află acest lucru abia în momentul în care merg la bancă şi constată că banii pregătiţi pentru rată, sunt insuficienţi. Din fericire, astfel de situaţii pot fi evitate.
"Prin ordonanta de urgenta numarul 99 şi prin legea 289 din 2004, privind creditul de consum, este specificat foarte clar că un consumator trebuie notificat prin scrisoare recomandată. Dacă acest lucru nu se întâmplă, clientul poate să nu accepte plata majorării, dar dacă banca continuă să trimită notificări cu penalităţi, atunci se poate adresa ANPC, care poate întocmi un proces verbal, dar trimite acest proces verbal instanţei de judecată, care este singura competentă să constate că aceea clauză este abuzivă şi de a aplica sancţiuni contravenţionale şi chiar de a dispune modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne valabil sau desfiinţarea acelui contract cu daunele intereselor dupa caz", a declarat Gheorghe Ciubotaru, vicepresedinte ANPC.
Ciubotaru acuză băncile că nu negociază clauzele contractuale, imprumutul fiind realizat în urma unui contract preformulat. Mai mult, băncile găsesc tot felul de mijloace care îi induc consumatorului ideea că nu poate contesta un contract de credite. Vicepreşedintele ANPC crede că aceste "şmecherii" ale băncilor le va costa în viitor, deoarece încrederea populaţiei în sistemul bancar va scădea.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
