'Europa este într-o situaţie extrem de precară şi trebuie să înceapă să-şi rezolve problemele extrem de rapid, altfel ar putea avea loc un accident. Nu sunt un profet, sunt realist', a declarat David Folkerts-Landau, economistul şef al celui mai mare grup bancar german.
BCE estimează că 7,1% dintre creditele bancare din zona euro erau neperformante la finele lui 2015, un raport de aproape cinci ori mai mare decât cel înregistrat în SUA. Italia şi Grecia se află în cea mai proastă situaţie.
În condiţiile în care băncile italiene au în portofolii credite neperformante în valoare de aproximativ 360 de miliarde de euro, Guvernul de la Roma a discutat cu autorităţile de reglementare soluţii pentru sprijinirea instituţiilor financiare, pe fondul scăderii acţiunilor în urma referendumului la care britanicii au votat pentru ieşirea din UE. Lorenzo Bini Smaghi, fost membru în bordul executiv al Băncii Centrale Europene şi în prezent preşedintele grupului bancar francez Societe Generale, a apreciat săptămâna trecută că criza din sistemul bancar italian ar putea să se extindă în restul Europei, iar regulile care limitează ajutoarele de stat pentru instituţiile financiare ar trebui regândite.
'Nu mă aştept la o nouă criză financiară globală, aşa cum s-a întâmplat în 2008. Băncile sunt mult mai stabile astăzi şi au mai mult capital. În acest moment ne confruntăm cu o spirală lentă, descendentă', a explicat Folkerts-Landau.


