money.ro
Piețe financiareSorin Simon

Băncile europene au rostogolit în 2011 doar două treimi din obligaţiunile scadente

Publicat la 28.11.2011, 13:24:14

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Băncile europene au rostogolit în 2011 doar două treimi din obligaţiunile scadente

Băncile europene se află în situaţia de a nu-şi putea rostogoli în întregime obligaţiunile scadente pentru prima dată în cel puţin cinci ani, potrivit datelor compilate de firma Dealogic pentru Financial Times (FT).

Investitorii afirmă că au evitat să cumpere obligaţiuni ale băncilor europene din cauza incertitudinilor privind stabilitatea unor instituţii de credit, soarta zonei euro şi impactul unor noi reglementări financiare. Accesul dificil la fonduri a stârnit temeri privind impactul asupra companiilor dependente de finanţare bancară şi asupra economiei pe ansamblu.

"O anumită reducere a îndatorării după criza finnaciară este în mod clar necesară, dar cred că băncile sunt puse într-o situaţie care va avea implicaţii mai largi. Nu este vorba numai de riscul unei crize a creditelor în Europa, va avea efect şi în Asia şi SUA", afirmă Huw van Steenis, analist la Morgan Stanley. Citeşte mai mult pe MEDIAFAX

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite