Criza din zona euro nu a ştirbit semnificativ interesul băncilor străine pentru România. La sfârşitul primul trimestru, sumele parcate de băncile de peste hotare în România se ridicau la 82 de miliarde de euro. În decembrie 2011, expunerea era cu 700 de milioane de euro mai mare, însă în ultimii ani au existat fluctuaţii şi mai mari de la un trimestru la altul.
De altfel, faţă de vârful atins înaintea crizei, în trimestrul patru din 2008, expunerea este în prezent cu numai 5% mai mică. Asta în condiţiile în care unele ţări fără prezenţă directă în România, precum Elveţia, şi-au redus aproape de zero liniile pe România. Austria rămâne cel mai mare creditor extern al economiei locale.

